Lună: septembrie 2025

Sunt oameni care intră în viața ta și lasă urme adânci. Profesorul și antrenorul Nicolae Zăpârțan este unul dintre ei. Nu v-ați mulțumit să predați lecții din manual sau scheme de box. Ați predat lecții de viață despre onoare, despre luptă, despre demnitate și despre cum să nu renunți niciodată, nici în clasă, nici în ring, nici în viață.

Pentru unii ați fost profesorul exigent care cerea mai mult decât credeau că pot iar pentru alții, antrenorul care striga din colțul ringului atunci când brațele obosite voiau să cedeze. Pentru toți ați fost Omul care a arătat că victoria nu se măsoară doar în medalii sau note, ci și în caractere frumoase, în suflete întărite, în oameni care merg mai departe cu fruntea sus.

Rămâneți în amintirea noastră, în poveștile generațiilor, în inimile celor care v-au cunoscut.

Domnule profesor și antrenor, să vă fie pensionarea plină de liniște și sănătate. Să știți că, în fiecare bătaie de inimă a elevilor și sportivilor formați de dumneavoastră, veți fi mereu acolo ca un glas care șoptește: luptă, ridică-te, mergi mai departe!

Respect, recunoștință pentru un mare OM – Nicolae Zăpârțan.

Am avut bucuria unui dialog deschis la Ambasada României în Franța, alături de E.S. Ioana Bivolaru, ambasadoarea României, și de doamna Ecaterina Maria Constantinescu, Consulul General.

Am discutat despre sprijinul pentru comunitatea românească, despre consolidarea relațiilor bilaterale și, în mod special, despre educație și schimburile academice – cheia unui viitor mai bun pentru tinerii noștri.

Le felicit pentru profesionalismul, eleganța și pentru felul în care reprezintă România în Paris, inima Franței.

Dilema oșanului devenit parizian este scrisă cu lacrimi și dor. A plecat din țara lui cu inima strânsă la Paris unde muncește din zori și până-n seară pe străzile altei lumi. Și totuși… sufletul lui n-a plecat niciodată de acasă. În fiecare dimineață, între o gară și un șantier, între un bulevard și o seară obosită, gândul îi zboară la ulița copilăriei, la biserica din sat, la mormintele părinților și la verdele dealurilor din Țara Oașului.

Toți își fac planuri de întoarcere: „la anul”, „peste doi ani”, „după ce mai strâng ceva bani”, dar anii trec și povestea rămâne aceeași: o inimă împărțită între două lumi. Parisul îi dă pâinea zilnică, dar România îi dă lacrimile din vis și dorul ce nu se stinge. Și așa își spune, cu o voce care doare: „Încă mai stau… dar n-am uitat de unde am plecat.”

Astăzi am trăit o emoție aparte, participând la Sfânta Liturghie în impunătoarea Catedrală Notre Dame din Paris. A fost o binecuvântare să văd cum românii noștri din capitala Franței au umplut până la refuz acest simbol al creștinătății europene. Sub ocrotirea credinței, inimile noastre au bătut la unison, purtând dorul de acasă și bucuria de a fi împreună. Mulțumiri din suflet Misiunii Greco-Catolice din Franța pentru organizarea acestui eveniment de har și comuniune, care ne arată că, oriunde ne-am afla, sufletul românesc rămâne unit prin credință și iubire.

Am participat în această săptămână la evenimentul denumit „Reconstrucția Ucrainei – efort solidar; idei pentru reconstrucție”, organizat de Alianța eurodeputaților din Europa de Est pentru reconstrucția Ucrainei (AMEERU), la inițiativa europarlamentarilor Vasile Dîncu și Gheorghe Falcă.

Principalele teme și propuneri

1. Legislație și proceduri adaptate

S-a subliniat necesitatea unor proceduri clare, simple și transparente, pentru proiectele de parteneriat strategic. De asemenea, mecanisme de control și supraveghere care să genereze încredere celor implicați.

2. Implicarea societății civile, implicarea instituțiilor de învățământ și a mediului privat

Reconstrucția nu privește doar partea de infrastructură, ci și refacerea obiectivelor culturale, reînsuflețirea comunităților devastate, refacerea încrederii, vindecarea traumelor sociale.

Propuneri pentru consorții mixte (public-private și transfrontaliere) care să vină rapid cu soluții locale.

3. Rolul României

România este văzută ca un nod important logistic, un stat prietenos și apropiat, care poate facilita proiecte de reconstrucție, mai ales dată fiind vecinătatea și legăturile cu Republica Moldova.

4. Aspecte sociale și umanitare

Importanța includerii refugiaților ucraineni în economia și societatea Ucrainei reconstruite. Recunoașterea competențelor dobândite, formare profesională etc.

5. Contribuții financiare și instrumente

S-au sugerat investiții masive, reforme structurale, consolidarea instituțiilor, modernizarea sistemelor financiare.

Ce provocări au fost identificate:

Războiul este încă în desfășurare — ceea ce complică planificarea și execuția proiectelor.

Nevoia de transparență și de a preveni corupția. Se impun mecanisme de control foarte serioase.

Coordonare între state, între autorități ucrainene și cele din România și Moldova, și între diferiți actori (public, privat, ONG) pentru a evita birocrația excesivă etc.

Rolul pe care-l poate juca România

Poate fi un hub logistic — datorită poziției geografice, infrastructurii de transport, granițelor cu Ucraina și Moldova.

Implicare economică: firme românești pot participa la proiecte de construcții, energie regenerabilă, agricultură, educație, sănătate.

Rol diplomatic și legislativ: adaptarea legislației pentru a permite implicarea în proiecte transfrontaliere, parteneriate strategice, folosirea fondurilor europene și internaționale eficient.

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

Ciceu-Corabia este un sat unde istoria și credința se împletesc într-un mod unic. În centrul comunității stă biserica, ridicată pe locul celei vechi, ca un legământ peste veacuri între trecut și prezent. Podeaua bisericii este din rășină epoxidică și lasă să se vadă fundația celei dintâi biserici, ca o fereastră spre istorie și o mărturie a continuității.

Un fapt cu adevărat impresionant este povestea clopotelor, aduse tocmai din Statele Unite ale Americii în anul 1906 – un simbol al legăturilor dintre fiii satului plecați departe și rădăcinile lor din Corabia. Sunetul lor poartă până azi ecoul credinței și al dorului, unind generațiile și chemându-i pe oameni la rugăciune și la sărbătoare.

Despre preotul paroh, Ciprian Stănișor, ai impresia că această comunitate l-a găsit și nu invers. Entuziasmul preotului era atât de necesar acestei comunutăți! Părintele Stănişor este un amestec de preot arhaic cu respect strict pentru dogme și un preot modern care știe să joace foarte ticluit rolul domnului Trandafir pentru tinerii din comunitate. Când vezi mica armata de tineri care știu la perfecție rânduiala bisericească și se coordonează în cele mai mici detalii îți dai seama că acest preot este cel care unește comunitatea, omul pe care comunitatea îl urmează.

Surpriza mea a fost cu atât mai mare când am întâlnit aici un vechi prieten de o cumsecădenie aparte, decanul Facultății de Știinte Econonice al Universității Dimitrie Cantemir, prof. univ. dr. Radu Danciu. Fiu al satului, acesta a fost de-a lungul timpului alături de școlile bistrițene și de elevii acestora.

Povestea lui este povestea satului transilvănean care își trimite copiii spre carte și îi vede crescând până devin modele pentru alții. Din băiatul satului, curios și dornic de cunoaștere, a ajuns un profesor respectat, un om al științei economice, dar și un om al comunității, purtând în suflet valorile locului natal.

Pentru Ciceu-Corabia, Radu Danciu nu este doar un nume din lumea academică, ci o dovadă vie că rădăcinile sănătoase, hrănite cu muncă, credință și dragoste de sat, dau roade peste ani. El este puntea dintre tradiție și modernitate, dintre ulițele copilăriei și amfiteatrele universitare.

Așa se scrie istoria unui sat: prin oamenii lui, prin cei care duc mai departe numele Ciceu-Corabia și îl așază, cu cinste, pe harta valorilor românești.

În taina satului Ciceu-Corabia bate încă inima unui trecut voievodal. Aici, între dealurile blânde și oameni simpli, și-a lăsat amprenta Petru Rareș, fiul marelui Ștefan cel Mare. Nu este doar istorie, este o legătură de sânge și de suflet.